Instanța supremă cere DNA-ului mai multe documente și înscrisuri în dosarul Mihaielei Moraru Iorga. Cauza, repusă pe rol din oficiu

Instanța supremă cere DNA-ului mai multe documente și înscrisuri în dosarul Mihaielei Moraru Iorga. Cauza, repusă pe rol din oficiu
Publicat: 16/05/2018, 22:57

„Repune cauza pe rol. Din oficiu, dispune administrarea următoarelor probe : 1. Efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Structura Centrală, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, pentru: – înaintarea unei copii, certificate pentru conformitate cu originalul, a referatului din 12.08.2016 pe care inculpata Moraru Iorga Mihaiela a susținut că l-a întocmit în dosarul nr. 192/P/2014, în atenția procurorului șef secție Marius Bogdan Bulancea; – precizarea dosarului în care referatul se află în prezent; – descrierea circuitului referatului și transmiterea unor copii, certificate pentru conformitate cu originalul, a înscrisurilor care atestă fiecare etapă a acestui circuit; – precizarea în mod distinct a efectelor produse de referatul în cauză și transmiterea unor copii, certificate pentru conformitate cu originalul, de pe toate documentele care atestă producerea respectivelor efecte”, se arată în decizia instanței supreme.

De asemenea, instanța supremă mai solicită DNA să comunice dacă pe 26.09.2016 a avut loc o ședință de lucru a Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și, ca urmare a acestei ședințe, dacă s-a întocmit un proces-verbal, iar în caz afirmativ, înaintarea unei copii, certificate pentru conformitate cu originalul, a înscrisului menționat, precum și dacă, la aceeași dată, Mihaiela Moraru Iorga i-a prezentat procurorului șef de secție Marius Bogdan Bulancea un referat prin care aducea la cunoștință existența unor disensiuni cu procurorul șef Lucian Gabriel Onea, în legătură cu dosarul nr. 192/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție, Structura Centrală, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție. În caz afirmativ, ÎCCJ cere înaintarea unei copii, în conform cu originalul, a înscrisului menționat.

„Efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, pentru a înainta copii de pe declarațiile martorilor Capră Daniel din 18.02.2016 și Stoica Spirea Daniel, dată în cursul anului 2016, în dosarul nr. 192/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție, Structura Centrală, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în prezent reunit la dosarul nr. 105/P/2016 al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești. 3. Atașarea la dosar a fișei din Ecris a dosarului format ca urmare a trimiterii în judecată a inculpatului Necula Marin și alții, prin rechizitoriul emis la data de 25.05.2015 în dosarul nr. 384/D/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploiești. Fixează termen la data de 24 mai 2018, ora 9.00, Sala Secțiilor Unite, cu citarea inculpatei Moraru Iorga Mihaiela și asigurarea apărării”, se mai arată în decizia instanței supreme.

Un nou termen în dosar a fost stabilit pentru data de 24 mai.

Pe 8 februarie 2018, Mihaiela Iorga a fost trimisă în judecată de colegii ei de la Ploiești, fiind acuzată de favorizarea făptuitorului și fals intelectual. În perioada 2015 – iunie 2017, la rugămintea expresă a unui inculpat dintr-un dosar aflat la acea vreme pe rolul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, procurorul Moraru Iorga Mihaiela, pentru a îngreuna cercetările și tragerea la răspundere penală a inculpatului, cu intenție directă, l-a ajutat, prin efectuarea mai multor acte comisive și omisive, precizează DNA, într-un comunicat de presă. Mai exact, aceasta ar fi desfășurat activități de anchetă în afara unui cadru legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii D.I.I.C.O.T Ploiești. Procurorul Moraru Iorga Mihaiela a purtat cu inculpatul, la vremea respectivă urmărit internațional, mai multe discuții informale în cadrul cărora, printre altele, i-a transmis acestuia „aibă un pic de răbdare că lucrurile nu se rezolvă peste noapte”. Același gen de discuții au fost purtate și cu intermediari ai aceleiași persoane, în biroul său din sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a stabili modalitatea în care poate fi ajutată, se menționează în comunicat.

De asemenea, spun anchetatorii, Iorga „a făcut demersuri de identificare și, ulterior, de preluare nelegală spre soluționare, a unui dosar înregistrat la Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, aflat în lucru la un alt procuror, prin inducerea în eroare în sensul că ar instrumenta o cauză mai veche și care privește aceleași fapte”.

După preluarea cauzei, magistratul ar fi dispus efectuarea unei expertize judiciare financiar-contabile și fiscale „cu obiective favorabile, apte a trunchia activitatea infracțională a persoanei protejate, care s-a finalizat prin formularea unor concluzii favorabile acesteia” și „i-a pus sub acuzare pe inspectorii antifraudă care au întocmit procesele verbale – mijloace de probă avute în vedere de judecătorul de drepturi și libertăți pentru confirmarea măsurii arestării preventive dispusă față de persoana respectivă, la data de 06.03.2016, fără ca la dosar să existe probe care să releve, în mod rezonabil, intenția infracțională a acestora”

„Moraru Iorga Mihaiela nu a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză, după predarea acestuia de către experții desemnați. Mai mult, magistratul a invocat în cuprinsul a patru ordonanțe de prelungire a măsurii controlului judiciar a împrejurării, neadevărate, că raportul de expertiză nu a fost finalizat (în condițiile în care acest raport de expertiză ajunsese la inculpată în data de 17 octombrie 2016 și chiar aceasta dispusese prin ordonanță stabilirea cuantumului onorariului final și achitarea contravalorii expertizei, în cea mai mare parte din fondurile Direcției Naționale Anticorupție)”, precizează DNA.

Omul de afaceri favorizat ar fi fost Florian Walter.

Dosarul este judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Iorga a fost revocată din DNA la ordinul procurorului șef, Laura Codruța Kovesi, în iulie 2017, revenind ulterior în cadrul parchetului ca urmare a unei decizii a instanței. Potrivit procedurii, atunci când față de un magistrat se pune în mișcare acțiunea penală, CSM dispune suspendarea din magistratură.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată